Scris de Lucian AVRAM
Special, Top News
miercuri, 25 aprilie 2012 | 236 vizite

Autovehiculele înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au domiciliul în România, vor putea circula pe drumurile publice doar 90 de zile, într-un an calendaristic, conform unei decizii adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului. Guvernul a aprobat, marţi, 24 aprilie, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă [...]
Scris de Agerpres
Special
luni, 23 aprilie 2012 | 163 vizite

Actriţa Manuela Hărăbor, mama unui tânăr diagnosticat cu autism, susţine că “statul ar trebui să se implice mai mult decât în a deschide nişte centre, care nu acoperă decât o nevoie stringentă şi imediată a unui părinte care se confruntă cu această problemă” şi că ar trebui “să se dea o lege ca să se [...]
Scris de Ilinca Neagoe
Special
luni, 23 aprilie 2012 | 197 vizite

Preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a participat, duminică după-amiază, la festivitatea prilejuită de ziua comunei Ţuglui şi de sărbătoarea hramului Bisericii Sf. Gheorghe din localitate, eveniment la care au fost prezente aproximativ 1.500 de persoane. “Mă bucur să fiu, astăzi, alături de dumneavoastră, de primar, de viceprimar pentru că, aşa cum o fac de mai [...]
Scris de Bogdan Marica
Special, Top News
joi, 19 aprilie 2012 | 435 vizite

Senatorul USL Lia Olguţa Vasilescu susţine că “acoliţii” lui Antonie Solomon lansează zvonuri false prin regiile din subordinea Primăriei Craiova. Într-o postare pe pagina personală de facebook, candidatul USL la primăria Craiova îi acuză pe “zvonacii lui Solomon” că le-au comunicat angajaţiilor regiilor că îşi vor pierde slujbele dacă senatorul USL va câştiga funcţia de [...]
Scris de Carla Vasilescu
Special, Top News
miercuri, 18 aprilie 2012 | 320 vizite

Primarul misogin al Craiovei a dat-o iar cu mucii în fasole, vorba proverbului, în cadrul ultimei sale conferinţe de presă de la Primăria Craiovei de marţi, 18 aprilie, când a uitat de bunul simţ şi a jignit o femeie demnitar în Parlamentul României. Cea vizată de misoginismul pregnant şi din ce în ce mai apăsător [...]
Scris de Bogdan Marica
Special, Top News
marți, 10 aprilie 2012 | 206 vizite

Craiovenii au, începând de marţi, un loc special amenajat de unde pot achiziţiona carne de miel. În piaţa din cartierul Brestei aceştia au la dispoziţie un punct de sacrificare a mieilor, unde deja şi-au făcut apariţia mai mulţi comercianţi din diferite colţuri ale judeţului Dolj. Directorul SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, Bogdan Apostol, susţine [...]
Scris de Agerpres
Special, Top News
duminică, 8 aprilie 2012 | 178 vizite
Modificările aduse la sfârşitul anului trecut de către Parlament la Legea privind regimul adopţiilor a intrat în vigoare sâmbătă 7 aprilie, iar acestea se referă, printre altele, la reducerea perioadei în care copilul este declarat adoptabil, pentru integrarea sa cât mai rapidă într-un mediu familial, oferind totodată românilor din străinătate şansa de a adopta copii [...]
Scris de Carla Vasilescu
Special, Top News
vineri, 6 aprilie 2012 | 385 vizite

Aproximativ 2000 de elevi din patru unităţi de învăţământ din municipiul Craiova au blocat centrul vineri, 6 aprilie, într-un marş pentru ecologizare. Copiii au scandat lozinci eco, s-au îmbrăcat în costume confecţionate din materiale reciclabile şi au avut baloane verzi în mâini. Punctul de oprire al marşului a fost Piaţa “Mihai Viteazu”, în faţa Prefecturii. [...]
Scris de Agerpres
Special, Top News
miercuri, 28 martie 2012 | 288 vizite

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul în vederea cercetării Despinei Mihaela Cotigă, director în cadrul Centrului Regional de Formare Profesională Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese şi a infracţiunilor asimilate faptelor de corupţie. Potrivit unui comunicat al DIICOT, Despina Mihaela Cotigă, în calitate de director al Centrului Regional de Formare Profesională a [...]
Scris de Mediafax
Special, Top News
marți, 13 martie 2012 | 226 vizite

Un nou – născut a fost găsit mort, marţi după – amiază, într-o pungă aruncată la un container de gunoi, aflat în spatele Judecătoriei Craiova, trupul bebeluşului fiind descoperit de persoane care căutau fier vechi, informează Mediafax. “Este vorba despre un făt de sex bărbătesc, aproximativ opt – nouă luni, născut la termen, cu cordonul [...]
Comentarii