Amelia Căprărin: “Cel mai mare defect al meu este că sunt foarte sinceră!”

Scris de Carla Vasilescu Interviu, Top News marți, 20 iulie 2010 | 4.185 vizite | Tipareste Articol

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Amelia Căprărin, este o femeie frumoasă, ambiţioasă şi foarte sinceră. Îi place meseria pe care o practică, este o femeie singură în acest moment, adoră lalelele şi mămăliguţa cu smântână şi brânză. Despre avantajele şi dezavantajele meseriei de poliţist, despre noul look şi cum doarme am discutat cu Amelia Căprărin într-un interviu neconvenţional acordat în exclusivitate pentru Radical de Dolj.

Reporter: Care sunt avantajele şi dezavantajele meseriei de poliţist, dar mai ales a funcţiei de purtător de cuvânt?
Amelia Căprărin: Cu ce să încep? Cu avantajele sau dezavantajele? Voi începe cu dezavantajele. Vorbesc mult prea mult la telefon şi timp liber nu prea mai există. Un alt dezavantaj este acela că a început lumea să mă recunoască pe stradă. Tot la acest capitol punctez şi faptul că trebuie să fiu foarte informată, televizor, radio, presa scrisă, nu trebuie să-mi scape nimic. Ca avantaje pot puncta faptul că învăţ foarte multe lucruri noi. Încerc să fur meserie de la jurnalişti şi mai ales de la şefii mei. Cred că acum este o perioadă de tranzit, de schimbare, încep să mă formez ca femeie şi ca poliţist. Un alt avantaj este că am reuşit să cunosc persoane din toate mediile şi este foarte bine acest lucru.

Rep: Te-ai obişnuit repede cu salutul poliţiştilor: “Să trăiţi!”?
A.C.: Da! Tata a fost militar de carieră. Când eram mică, atât pe mine cât şi pe sora mea ne lua vara pe la el pe la unitate. Şi acolo auzind mereu salutul acesta mi-a intrat în reflex. Mie chiar îmi place să salut aşa, deşi unora li se pare ciudat.

Rep: Ţi-ai schimbat de curând look-ul, de când nu te mai tunsesei?
A.C.: În ultimii patru ani m-am tuns prima dată prin luna februarie a acestui an. Joi (n.r. 15 iulie) mi-am mai luat puţin din vârfuri.Simţeam nevoia de o schimbare.

Rep: Cu tocuri sau fără?
A.C.: Adică? Eu sunt o fire foarte energică şi îmi place să merg foarte mult pe jos. De aceea, în general sunt o tipă sportivă: teneşi, adidaşi, ceva uşor de încălţat. Când ies în oraş, la o întâlnire sau la serviciu obligatoriu port tocuri.

Rep: Cel mai mare defect al tău este…?
A.C.: Cred că cel mai mare defect al meu este acela că nu ştiu să mint…sunt foarte sinceră.

Rep: Cum dormi?
A.C.: Profund!

Rep: Florile tale preferate sunt…?
A.C.: Lalelele! Nu îmi plac trandafirii, mi se par depăşiţi.

Rep: Ai o mâncare preferată?
A.C.: Da am o mâncare preferată! Ador să mănânc mămăliguţă cu smântână şi brânză. Indiferent cât aş fi de sătulă nu pot refuza aşa ceva. De unde am rămas cu această mâncare? Când eram mică mergeam la bunici şi acolo făcea bunica mămăligă, iar eu şi sora mea făceam bulgăraşi din mămăliguţă şi la mijloc puneam brânză proaspătă de vacă. Era delicios!

Rep: S-a zvonit de-a lungul timpului că ai fi fost iubita unui fotbalist, iar mai apoi a unui poliţist cu funcţie din IPJ Dolj. Cât la sută este adevăr în aceste bârfe?
A.C.: Nu am fost niciodată iubita unui fotbalist. Am fost iubita unui poliţist de care m-am despărţit acum patru luni. Şi nici nu vreau să mai am de-a face cu poliţişti. Acum sunt singură şi îmi e foarte bine aşa.

Rep: Curiozitatea ne împinge să te rugăm ceva: ne poţi arăta ce ai în geantă?
A.C.: În geanta mea roz? Cum să nu! Am un fixativ, o trusă de farduri, cheia de la maşină, un parfum, portofelul şi telefoanele. Am mereu în geantă un telefon în plus, de rezervă, pentru că mi se descarcă bateria. Cam atât este în geanta unei femei, purtător de cuvânt! A şi mai am o trusă de farduri de rezervă în fişet.