Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 22 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 6 decembrie, au stabilit luni liderii coaliţiei de guvernământ. “Data pentru desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României este 22 noiembrie primul tur, 6 decembrie turul al doilea”, a anunţat vicepremierul Dan Nica, la finalul şedinţei liderilor coaliţiei de guvernământ. El [...]
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, nu este de acord cu propunerile avansate de unii liderii sindicali din domeniu, conform cărora anul şcolar ar putea fi amânat cu zece zile, acestea fiind zilele libere fără plată impuse de Guvern. Ministrul Andronescu a precizat că marţi se va întâlni din nou cu liderii sindicali pentru [...]
Guvernul a analizat, duminică, în cadrul unei întâlniri informale între premier şi unii miniştri, propunerea sindicatelor privind reducerea coeficientului maxim de salarizare la 12, faţă de 15, cât era prevăzut în ultima variantă a legii unice de salarizare. O atare decizie ar presupune scăderea salariilor mari, inclusiv pentru preşedinte, potrivit unor surse oficiale.Varianta finală a [...]
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Fâncel (Ibăneşti), unde a participat la Festivalul Văii Gurghiului, că viitorul preşedinte al ţării nu trebuie să fie ales doar pentru că este soluţia la criză, ci pentru a conduce România într-o direcţie bună. ‘Nu cred că o să alegem un preşedinte doar pentru că este antidotul [...]
Guvernul a adoptat, în şedinţa de sâmbătă, a doua rectificare bugetară din anul 2009, care vizează un deficit al bugetului general consolidat de 7,3 la sută din produsul intern brut (PIB), faţă de 4,6 la sută anterior, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea. Rectificarea bugetară este fundamentată pe o scădere a [...]
Scris de AgerpresSocialsâmbătă, 29 august 2009 | 1 vizite
Rectificarea bugetară se bazează pe economiile realizate prin concediul de 10 zile pentru bugetari, măsură cu care sindicatele nu sunt de acord, luând în calcul varianta unei acţiuni în justiţie împotriva guvernului, potrivit preşedintelui alianţei sindicale SedLex, Vasile Marica.’Este clar că rectificarea se bazează pe economiile cu cele 10 zile de concediu, cu toate că [...]
Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, a saluat vineri, într-o conferinţă de presă, ‘ca un moment important’, constituirea noului Parlament al Republicii Moldova.”Este o zi importantă la Chişinău şi trebuie să fie şi în celelalte capitale europene, inclusiv la Bucureşti. O majoritate parlamentară a reuşit să desemneze noua conducere a Parlamentului Republicii [...]
Scris de AgerpresMondensâmbătă, 29 august 2009 | 1 vizite
Institutul medico-legal din Los Angeles /California/ a precizat că moartea cântăreţului Michael Jackson, decedat în 25 iunie în Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, a fost provocată de o “gravă intoxicaţie cu propofol”, un anestezic foarte puternic pe care “Regele muzicii pop” îl utiliza împotriva insomniei, potrivit AFP.Astfel, moartea lui Michael Jackson este [...]
Scris de AgerpresSportsâmbătă, 29 august 2009 | 1 vizite
FC Barcelona a câştigat Supercupa Europei la fotbal, după ce a învins echipa ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de românul Mircea Lucescu, cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, vineri seara, la Monte Carlo.Unicul gol al partidei a fost marcat de Pedro Rodriguez (115). Supercupa Europei nu a propus un meci prea interesant, ocaziile de [...]
Comentarii